Take a fresh look at your lifestyle.

Recidivist arestat la Cluj pentru trafic de droguri. Cu cât vindea un plic de cristal minorilor

0
MOBILA

La data de 26 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în intervalul martie 2024 – martie 2025, inculpatul (recidivist) a procurat, manipulat, deținut, oferit cu titlu gratuit și comercializat substanțe interzise (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și 2MMC ) către consumatori, inclusiv minori, de pe raza județului Cluj, cu suma de 100 lei pentru un plic.

În urma percheziției efectuate la locuința inculpatului au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata