Take a fresh look at your lifestyle.

Record de angajări la stat. Peste 20.000 de posturi ocupate în 3 luni

0

Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, în noiembrie erau peste 1,28 milioane de angajaţi la stat, cu peste 25.000 mai mulţi decât în septembrie. Datele prezentate de Ministerul de Finanțe privind numărul de posturi ocupate la stat arată că în luna noiembrie 2022 s-a ajuns la 1.280.003 persoane.  În septembrie, spre exemplu, erau cu aproximativ 25.000 mai puţine posturi ocupate, mai exact 1.255.323. 

Datele oscilează de la lună la lună, însă de la înființarea coaliției niciodată nu a ajuns la 1,28 milioane. Iar cifrele vin într-o lună în care, teoretic, erau oprite angajările la stat, cu doar câteva excepții. 

Guvernul Ciucă decisese în iunie, după consultări în Coaliție, că trebuie să strângă cureaua o perioadă și să blocheze noile concursuri pentru noi angajări la stat, singurele permise fiind cele destinate celor care ar trebui să muncească la implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență sau pe alte proiecte cu finanțare europeană. 

O diferență mare de angajați între lunile septembrie și noiembrie este la Ministerul Educaţiei, unde în doar două luni au fost angajate undeva la 19.000 persoane. 

De asemenea, la Ministerul Afacerilor Interne au apărut încă 2.142 de angajaţi, iar al treilea în acest top este Ministerul Dezvoltării, cu 1.116 noi posturi. 

Anul 2023 nu vine cu vreo interdicţie privind angajările la stat. Doar la nivelul administraţiei publice centrale sunt nu mai puţin de 90.000 de posturi vacante, care aşteaptă să fie ocupate în perioada următoare. 

Cele mai multe sunt la Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării, peste 10.000 la fiecare.

HURDUBAI1

Total bugetari;

Septembrie 2022: 1.255.323 

Noiembrie 2022: 1.280.003 

Cel mai mare număr de angajări

Ministerul Educaţiei: 19.031 

Ministerul Afacerilor Interne: 2.142

Ministerul Dezvoltării: 1.116.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata