Take a fresh look at your lifestyle.

România, campioana U.E la creșteri de salarii, dar și de prețuri. Câştigăm mai bine decât grecii, bulgarii sau maghiarii

0

Pe hârtie, avem rezultate mai bune decât grecii, bulgarii sau ungurii, însă continuăm să ne situăm sub jumătatea mediei câștigurilor din Uniunea Europeană. Deși am înregistrat cele mai mari creșteri salariale într-un an, nivelul nostru de trai rămâne departe de cel al altor europeni. Această realitate este simțită și de români, care la sfârșitul lunii se confruntă cu o situație financiară tot mai precară.

Financiar, o ducem tot mai bine. Cel puţin, pe hârtie, după cum arată datele Eurostat, potrivit cărora salariul mediu anual al românilor, în 2023, a fost în jur de 17.700 de euro.

Deşi suntem în continuare sub jumătatea mediei Uniunii Europene, câştigăm mai bine decât grecii, bulgarii sau maghiarii. Cele mai mari salarii sunt în Luxemburg: peste 81 de mii de euro pe an.

Statistica mai arată că, din 2022 până la finalul lui 2023, am avut printre cele mai rapide majorări salariale, depăşind creșterea medie din țările comunitare de 6,5%.

Adrian Codîrlaşu – preşedinte CFA România: „În acest an, în special, dar şi anul trecut, salariile au crescut substanţial în România, iar dacă luăm în considerare şi faptul că cursul euro-leu a stat relativ fix vedem o creştere substanţială a salariilor convertite în euro. În modul acesta am depăşit anumite ţări din Uniunea Europeană.”

Dar românii nu resimt aceste creşteri salariile şi în nivelul lor de trai. Faţă de anul trecut, câştigăm în medie cu aproape 14 procente mai mult. În cifre absolute asta înseamnă că, în ultimul an salariul mediu net a crescut cu peste 600 de lei.

Aşa se face că un român a ajuns să primească la final de lună peste 5.200 de lei. Câştigurile vor continua să crească.

De la 1 ianuarie, salariul minim brut pe economie va fi 4.050 de lei. Dar asta nu va aduce şi un trai mai bun.

Cristina Chiriac – preşedinte CONAF: „Atâta timp cât salariul minim pe economie în România este reglementat prin acte legislative şi nu vine ca o consecinţă a competitivităţii sau a creşterii productivităţii, nu putem vorbi de efecte benefice. Majorările salariale afectează marjele de profit. O să ne aşteptăm la preţuri mai mari în 2025.”

Anul acesta, am fost campionii Uniunii Europene la scumpiri. Suntem ţara unde prețurile cresc mai repede decât în oricare alt stat comunitar.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata