
Echipe din Ministerul Economiei și cel al Mediului lucrează la un proiect de ordonanță de urgență care să reglementeze importul de haine second-hand și să stabilească în mod clar diferența dintre ceea ce reprezintă un deșeu textil și ceea ce nu este.
Ca în multe locuri din țară, şi în Târgu Jiu, munţi de haine, ajunse la noi ca fiind haine la mâna a doua în acte, sunt aruncate pe câmpurile de la marginea oraşului. Primăria a cheltuit peste 7 milioane de lei în ultimii 5 ani ca să ridice parte din aceste deşeuri, dar problema tot nu s-a rezolvat.
Printre localnicii, mulţi se ocupă cu acest tip de comerț, însă nimeni n-ar recunoaşte că are vreo vină.
La Târgu-Jiu au ajuns şi miniştrii mediului şi economiei. Au văzut tonele de încălţăminte şi haine vechi care nu pot fi vândute în magazinele secon hand şi ajung pe câmp.
În câteva luni, proiectul ar trebui adoptat, iar apoi implementat. Dacă totul va merge conform planului, procesul ar putea avea efecte benefice concrete, aşa cum se întâmplă cu programul de reciclare a ambalajelor din plastic SGR, care a dus deja la o scădere a peturilor aruncate în natura.