Take a fresh look at your lifestyle.

România rămâne fără țiței. Se apelează la stocurile de urgență

0
MOBILA

Ministerul Energiei a anunțat o situație de urgență legată de aprovizionarea cu țiței în țară. Pentru a asigura necesarul de carburanți, autoritățile au hotărât să elibereze din rezerva de urgență peste 100.000 de tone de țiței și motorină.

Ministerul a declarat stare de urgenţă-nivel de criză şi a autorizat eliberarea din stocurile constituite de OMV Petrom a 80.000 tone de ţiţei şi 30.000 tone de motorină, pentru a asigura continuitatea operării rafinăriei Petrobrazi şi menţinerea echilibrului pe piaţa naţională de produse petroliere.

Conform unor precizări transmise de minister, OMV Petrom a informat Ministerul Energiei că, în perioada 16-18 iulie, a recepţionat un vas de ţiţei azer (92 kt) încărcat în portul Ceyhan (Turcia) şi, în urma analizelor re-efectuate şi la descărcare, acest lot de ţiţei s-a dovedit a fi contaminat cu cloruri organice de la portul de încărcare. De asemenea, ca urmare a analizelor efectuate, Petrom a luat decizia de refuz la încărcare a încă unui transport de 92 kt. Astfel, 184 kt de ţiţei de import au devenit indisponibile din lanţul de aprovizionare al rafinăriei Petrobrazi.

„Aşadar, OMV Petrom a solicitat eliberarea temporară a 80.000 tone de ţiţei şi 30.000 tone de motorină din stocurile de urgenţă, pentru a asigura continuitatea operării rafinăriei Petrobrazi şi menţinerea echilibrului pe piaţa naţională de produse petroliere. Solicitarea a avut ca temei imposibilitatea altor rafinării de a prelua cantităţi din ţiţeiul contaminat, precum şi contaminarea, respectiv blocarea principalelor surse internaţionale de ţiţei de import (BTC, CPC). În aceste condiţii, s-a constatat existenţa unei situaţii de criză locală, cauzată de disfuncţionalităţi majore în aprovizionarea cu ţiţei. Eliberarea de produse din stocurile de urgenţă se poate autoriza doar în situaţia în care este declarată o situaţie de urgenţă – nivel de criză, cu notificarea prealabilă a Comisiei Europene – DG Energy”, explică reprezentanţii ministerului.

Ministerul Energiei a notificat Comisia Europeană şi a declarat situaţia de urgenţă – nivel de criză. De asemenea, a autorizat eliberarea de stocuri de urgenţă din stocurile constituite de OMV Petrom, asigurând astfel funcţionarea neîntreruptă a rafinăriei şi evitarea unei perturbări majore pe piaţa naţională de carburanţi, precizează sursa citată.

Ordinul privind declararea situaţiei de urgenţă – nivel criză şi eliberarea de stocuri de urgenţă a fost publicat în Monitorul Oficial din 29 iulie 2025.

Citește și … Ministerul Energiei a declarat stare de urgență, după ce rafinăria Petrobrazi a rămas fără țiței

foto: arhivă

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata