Take a fresh look at your lifestyle.

Rusalii 2022 cu ploi torențiale în toată țara. Meteorologii au emis Cod galben

0

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip Cod galben de ploi pentru toată suprafața României, valabilă de astăzi, de la ora 14:00, până duminică la 22:00.

Până duminică, în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică.

În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se vor concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină, detaliază ANM.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi cuprinse între 20 și 30 de litri/mp, în timp ce, în arii restrânse, precum în zonele de deal și de munte sau în extremitatea de sud a țării, acestea vor fi cuprinse între 40 și 60 de litri/mp.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata