
Încă o decizie controversată în Justiția Română. Curtea Supremă a hotărât că ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) pot face cercetări penale doar în dosarele care implică angajați ai Ministerului de Interne, adică polițiști, jandarmi sau pompieri.
Concret, ofițerii DGA nu mai pot lucra în dosare de corupție care vizează medici, profesori, funcționari bancari sau politicieni. Astfel, România se va confrunta, din nou, cu închiderea a sute de dosare, fiind anulate toate probele strânse de DGA – filaje, interceptări, expertize, procese-verbale sau declarații.
În special, DGA a colaborat în dosare cu DNA și alte parchete.
La delegarea procurorului, ofițerii DGA puteau cerceta fapte de corupție până acum și din alte domenii, nu doar Ministerul de Interne. Sunt sute de dosare în care polițiștii DGA au administrat probațiune, iar autorii acum vor scăpa cel mai probabil.