Take a fresh look at your lifestyle.

Săptămâna de lucru de 4 zile a devenit realitate în unele companii din România

0
MOBILA

Românii se numără printre europenii care petrec cel mai mult timp la serviciu, în medie aproximativ 39 de ore pe săptămână. Doar grecii, bulgarii și polonezii depășesc această medie. Jumătate dintre angajați își doresc să reducă timpul petrecut la birou, menținând același salariu. Introducerea săptămânii de muncă de patru zile nu mai este percepută ca o noutate radicală pe piața muncii, ci începe să devină o realitate în unele companii din România.

Loredana are o companie de PR de aproape 20 de ani. Timp de 15 ani a mers la birou de luni până vineri împreună cu colegii. În timp însă, nevoile i s-au schimbat și și-a dat seama că are nevoie de o soluție pentru a menține echilibrul muncă- viață personală. A mers chiar mai departe de varianta săptămâna de muncă de 4 zile, care era deja celebră în unele țări europene.

„Mi-am mutat cumva copiii la o școală care nu era în București ca să fac față situației de atunci. Și am zis păi, cum o să facem? Păi să fac în trei zile ce făceam în cinci. Și toată lumea rădea pentru că noi munceam uneori până noaptea. Cum să facem cinci? Și zic ok, hai să facem proba. Toată lumea s-a obișnuit, că eu am toate întâlnirile lunea, că sunt doar luni, marți, miercuri”, a declarat Loredana Albu, director agenție de PR.

După succesul cu exemplul personal, și ceilalți angajați au adoptat noul program.

„În acest moment, da, chiar am reușit performanța asta. Repet, exceptând 2 săptămâni de foc când lucram inclusiv în weekend-uri, funcționăm luni, marți, miercuri și uneori joi, nici măcar joi. Mi se pare că sunt relaxați și mi se pare că sunt mai siguri pe ei. Nu știu dacă e neapărat pentru că au zilele astea libere și petrec mai mult timp cu familiile lor, cât că reușesc să fie stăpânii timpului”, a mai declarat Loredana.

Domeniile în care funcționează modelul cu 4 zile de muncă pe săptămână în România

Un sondaj recent arată că aproape jumătate dintre angajații români și-ar dori săptămâna de lucru de 4 zile. Companiile care au nevoie de angajați la birou în fiecare zi nu pot scurta programul, cum ar fi sectorul tehnologic sau cel al producției.

„Mai mult, multinaționalele sunt deschise către acest regim de lucru. Companiile românești mai puțin. Industriile care implementează cel mai des acest lucru în România sunt cele din IT, din marketing, din consultanță și din servicii. Avantajele sunt că au angajați mai motivați și mai eficienți și își păstrează echilibrul între viața de familie și viața profesională”, a declarat Sorina Faier, specialist HR.

Proiecte pilot la o scară mai largă au fost implementate încă de acum câțiva ani în țări europene. Regatul Unit a desfășurat în 2022 cel mai mare pilot global, iar multe dintre companiile participante au decis să păstreze programul, iar Belgia a introdus în 2022 posibilitatea legală pentru angajați de a lucra 4 zile pe săptămână prin comprimare a celor 40 de ore de muncă fără reducerea salariului.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata