Take a fresh look at your lifestyle.

Șase șoferi prinși băuți la volan în Cluj, doi dintre ei nu aveau nici permis

0
MOBILA

permis-de-conducerePoliţia Clujeană a desfăşurat, şi în acest sfârşit de săptămână, acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, în perioada 5- 7 septembrie, poliţiştii au constatat mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Au fost depistaţi, în trafic, şase conducători auto sub influenţa alcoolului, dintre care doi nici nu aveau permis de conducere.

Exemple infracţiuni constatate:

La data de 5 septembrie a.c., ora 21:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat, în trafic, un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Un bărbat de 57 ani, din municipiul Dej, a fost identificat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Văii, de pe raza municipiului.

Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

****

La data de 6 septembrie a.c., poliţiştii rutieri au depistat, în trafic, patru conducători auto, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, în jurul orei 01:30, un tânăr de 22 ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost identificat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Teodor Mihali, din municipiu, fiind sub influenţa alcoolului.

****

De asemenea, în jurul orei 23:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Cluj au depistat un bărbat de 34 de ani, din comuna Valea Ierii, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, prin localitatea Floreşti, deşi se afla sub influenţa alcoolului.

****

În jurul orei 02:50, un conducător auto, de 35 de ani, din comuna Râşca, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurala Huedin, circulând pe DN 1R, în localitatea Călăţele, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

****

Un alt conducător auto, fără permis de conducere, a fost depistat de către poliţişti, în jurul orei 20:00, pe DN1 E60, pe raza comunei Negreni.

Bărbatul de 42 de ani, din Negreni, conducea un autoturism neînmatriculat. Acesta a  refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

****

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 23:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au identificat un conducător auto sub influenţa alcoolului, fără permis de conducere.

Tânărul de 24 de ani, din Ceanu Mare,  a fost depistat de poliţişti conducând un autovehicul pe DJ 150, pe raza localităţii Ceanu Mare.

Conducătorii auto depistaţi sunt cercetaţi pentru infracţiunile rutiere comise.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata