Take a fresh look at your lifestyle.

Se poate și la „case mai mari”! Zeci de medici americani au fost arestați

0

spital-sua-fbi46 de medici americani și asistente au fost arestați în SUA pentru fraudă. Pe lângă cadrele medicale, alte 194 de persoane au ajuns în arest și sunt acuzate că ar face parte dintr-o rețea care a încercat să fure de la stat câteva sute de milioane de dolari.

Cea mai amplă acţiune anticorupţie din sistemul medical american desfăşurată în ultimii ani a scos la iveală faptul că medicii sin Statele Unite ale Americii au încercat să fraudeze sistemul de asigurări medicale de stat (Medicare) cu reţete şi prescripţii false în valoare de 712 milioane de dolari.

Corupţia din sistemul medical este anchetată de departamente speciale create în interiorul FBI, a Ministerului sănătăţii şi a biroului procurorului general din fiecare stat american.

Statul federal finanţează cu sume uriaşe cele două scheme publice de asigurări medicale, numite Medicare şi Medicaid.

Mai mulţi medici, asistente, farmacişti şi alte persoane din sistemul medical au încercat să fure sume importante prin fraudă din aceşti bani publici.

“Furtul din banii de Sănătate sunt o crimă care loveşte în fiecare dintre noi”, a declarat directorul FBI, James Comey.

foto: usatoday.com

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata