Take a fresh look at your lifestyle.

Spiridușul voinic revine pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”

0
MOBILA

Un spectacol despre curaj, responsabilitate și prietenie este programat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca duminică, 6 aprilie, de la orele 11 și 12.30. Este vorba despre „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan. De asemenea, sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 11, pe aceeași scenă va fi prezentat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.

Povestea din spectacolul „Spiridușul voinic” (care va fi jucat la sediul instituției duminică, 6 aprilie, de la orele 11 și 12.30, precum și marți, 8 aprilie, de la ora 17) prezintă călătoria eroului spiriduș care, prin curajul și bunătatea sa, caută să restabilească armonia în Poiana Izvorului de Aur. În această incursiune magică descoperim imaginarul fantastic al lumii necuvântătoarelor.

E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.

Scenariul și regia: Andreea Bolovan

Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Cotiușcă. Figurație: Cosmin Cîrlea.

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.

Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacol cu muzică și umor

De asemenea, spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga, va fi prezentat sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 11.

Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.

În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata