Take a fresh look at your lifestyle.

Sute de persoane puse sub control judiciar în ultima săptămână

0

politiaÎn perioada 19 – 26 iunie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 253 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 22 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 230 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 26 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a încetat, fiind înlocuită cu măsura arestării preventive (în 9 cazuri), cu mandat de executare a pedepsei închisorii (în 7 cazuri), cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie (într-un caz) şi cu condamnarea cu suspendare a executării pedepsei (în 3 cazuri).

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită, într-un caz, cu măsura executării pedepsei închisorii, în 3 cazuri, cu măsura arestării preventive, într-un caz, cu măsura educativă a supravegherii pe o durată de şase luni, iar într-un caz, cu măsura internării într-un centru de detenţie.

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata