Take a fresh look at your lifestyle.

Tânăr arestat la Cluj pentru trafic și deținere de droguri de risc

0

Polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.-S.T. Cluj, au efectuat o percheziție domiciliară, în Cluj-Napoca, pentru documentarea activității infracționale a unui tânăr, de 22 de ani, din județul Bistrița Năsăud.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate peste 4 kilograme de cannabis, comprimate MDMA, circa 10 grame de substanțe psihoactive, 4 cântare electronice de mare precizie, 2 cartușe, 857 de pliculețe autosigilante, destinate porționării drogurilor și instrumente de consum.

La data de 1 martie, polițiștii au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele tânărului, iar în urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 2 martie, persoana în cauză a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic și deținere de droguri de risc, faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000.

La activități au participat și specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata