Take a fresh look at your lifestyle.

Tânăra care a sărit din telescaun la Băișoara și-a rupt coloana. Află dacă rămâne paralizată!

2

telescaun1Incident – Tânăra de 25 de ani, care joi după-masă a rămas suspendată la înălțime într-un telescaun de la pârtia de schi Buscat din Băișoara, a făcut atac de panică și a sărit în gol de la patru metri, are coloana ruptă. Medicii au evaluat-o și spun că e posibil ca aceasta să fie operată.

Tânăra a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe joi seara în jurul orei 22.00, conștientă. Medicii au examinat-o pe aceasta și au constatat că are coloana ruptă în zona lombară.

După investigațiile din UPU, pacienta a fost trimisă la Clinica Ortopedie. Medicii ortopezi urmează să stabilească dacă pacienta va fi operată pe coloană sau nu.

Primele informații arată că fractura este gravă, dar nu atât de gravă încât tânăra să rămână paralizată.

Tocmai de aceea a fost trimisă la Clinica de Ortopedie. Potrivit medicilor de la UPU fractura este fără interesarea măduvei, ceea ce îi face pe aceștia să creadă că victima va putea umbla din nou.

„Pacienta de 25 de ani a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe cu traumatism dorso lombar cu fratură. După examinări aceasta a fost trimisă către Clinica de Ortopedie. Fractura era fără deplasare și fără interesarea măduvei”, a declarat pentru ZiarulClujean.ro Monica Costin, director medical în cadrul Spitalului Județean Cluj.

Reamintim, joi după-masă, telescaunul pârtiei de schi din Buscat – Băișoara s-a blocat pentru câteva zeci de minute. Tânăra de 25 de ani a rămas suspendată la înălțime în telescaun și înghețată de frig a făcut atac de panică. Aceasta a sărit în gol de la patru metri și și-a rupt coloana.

Nimeni nu știe cauza exactă pentru care s-a oprit telescaunul.

Administratorii pârtiei de schi din Buscat și-au cerut scuze pentru incident și au spus că dacă tânăra nu va rămâne paralizată este așteptată din nou pe pârtie să folosească punctele de urcare rămase pe cardul achiziționat.

Vezi AICI declarația administratorilor pârtiei Buscat.

Citește și
2 Comentarii
  1. andrei spune

    Asta au declarat administratorii in legatura cu accidentul fetei? Sigur sigur?

  2. Mihaela spune

    Nu se stie de ce s-a oprit Telescaunul? hahaha sigur ! Va zic eu, care am fost in aceeasi situatie si am fost deasemenea nevoita sa sar de pe Telescaun, CEI DE LA ADMINISTRATIE va vine sa credeti, AU RAMAS FARA COMBUSTINIL inclusiv fara rezerva. Se poate asa ceva? Sigur doar e Romania. Incredibila este nesimtitrea.

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata