Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – Tânărul din Râșca, dispărut în această dimineață, mesaj de ADIO pe Facebook

0

Gabriel Tișe a fost găsit în viață, la Dealu Negru, comuna clujeană Călățele, într-o pensiune aflată în construcție, imobilul aparținând părinților fetei. Oamenii legii au petrecut toată ziua de marți cu iubita tânărului și prin aceasta au reușit să-l facă pe el să renunțe la gestul necugetat. Se pare că tânărul era sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului, acesta fiind incoerent în discuția cu oamenii legii, avea hainele rupte și prezenta multiple zgârieturi. Tânărul va fi transportat la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca pentru investigații.

Citește și …
Gabriel Tișe, tânărul care amenința cu sinuciderea la începutul lunii, s-a spânzurat după ce a fost externat de la Psihiatrie

ȘTIREA INIȚIALĂ, mai jos!

Gabriel Tișe, tânărul în vârstă de 23 de ani, din Râșca, care a dispărut de la reședința sa în această dimineață, 3 septembrie, din Cluj-Napoca, a lăsat un mesaj de adio pe pagina personală de Facebook. În postarea de pe pagina de socializare, Gabriel spune că de două luni suferă enorm după despărțirea de iubită și se luptă cu depresia. Tânărul mai adaugă că a fost amenințat.

Gabriel și-a închis telefonul după ce a postat mesajul, astfel că nimeni nu îl poate contacta.

Tot astăzi, tânărul și-a schimbat poza de profil de pe Facebook și a scris „pentru totdeauna”.

Imediat, prietenii lui au început să îi comenteze la postare, îndemnându-l să renunțe la gestul pe care ar urma să îl facă, iar acesta chiar le-a răspuns: „Decât iadul pe pământ, mai bine iadul în iad”.

Vezi semnalmentele tânărului: Tânăr din Râșca, dispărut! L-ați văzut?

Cetățenii care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută, sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata