Ultima zi din luna ianuarie ne întâmpină cu temperaturi în creștere la nivelul întregii țări, însă pe timpul nopții nu vom scăpa de ger.
Miercuri, vremea se va încălzi ușor, însă dimineața și noaptea va fi în continuare rece, mai ales în Transilvania. Din loc în loc vor mai fi înnorări în vest, nord și centru iar în restul regiunilor soarele va străluci pe tot parcursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și +12 grade.
În Capitală vom avea o zi frumoasă, ne putem bucura de soare și de atmosferă mai caldă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade.
La munte se anunță vreme bună, însă dimineața și noaptea va fi ger. Vântul se va înteți pe creste iar prin stațiuni temperaturile mai cresc puțin.
Joi, vremea se va încălzi simțitor și doar în nordul centrul și vestul țării la orele serii este posibil să picure trecător. La munte vor predomina ninsorile și tot pe aici vântul se vă intensifica. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade.
Vremea în Europa
Vremea va fi în general frumoasă în majoritatea zonelor. În Peninsula Iberică va fi cel mai cald, cu temperaturi peste normalul perioadei. În nord-vest norii își vor face de cap iar aria precipitațiilor se va extinde.
În Peninsula Scandinavă la început vor fi precipitații mixte apoi ninsori iar vântul va prinde putere.
Restul Europei va fi în continuare lipsit de precipitații și predomină vremea frumoasă, însă pe alocuri va fi ceață.