Take a fresh look at your lifestyle.

Trei sate clujene racordate la rețeaua publică de apă a județului

0

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a satelor Mera, Rădaia și Suceagu din comuna Baciu.

Noul sistem de alimentare cu apă administrat de Compania de Apă Someș S.A a fost astfel proiectat și dimensionat încât să asigure distribuirea apei potabile pentru cei aproximativ 3.000 de locuitori din localitățile Mera, Rădaia și Suceagu. Acesta include circa 1,5 km de conducte de aducțiune, 22,5 km de rețea de distribuție, cămine, hidranți și branșamente corespunzătoare. De asemenea, pentru o distribuție a apei potabile la parametrii cantitativi și calitativi corespunzători normelor europene în vigoare, au fost montate stații de pompare, respectiv un rezervor de acumulare cu un volum maxim de 300 de mc la Mera.

Derulate pe o perioadă de 15 luni, lucrările au avut o valoare totală de 7.140.000 de lei. Finanțarea a fost asigurată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata