Poliţiştii clujeni au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a activităţilor ilicite, de natură economico – financiară, derulate pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat un control de specialitate la o societate comercială, din Cluj-Napoca, care are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul a fructelor şi legumelor.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că administratorul societăţii deţinea şi oferea spre comercializare cartofi, neavând documente de provenienţă.
Faţă de cele constatate, reprezentantul societăţii a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
Totodată, 2.900 kilograme de cartofi, în valoare de circa 3.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Poliţiştii continuă acţiunile pentru impunerea unui climat economic sigur şi pentru combaterea ilegalităţilor economice.