Take a fresh look at your lifestyle.

Turist tâlhărit în centrul Clujului. Făptașii au atacat în “haită”

0

La data de 15 iulie, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, printr-un apel telefonic, despre faptul că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, cetăţean străin, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie.

Conform cercetărilor efectuate, în jurul orei 17:00, cel în cauză, turist, în timp ce se afla pe o stradă din zona centrală a municipiului, ar fi fost agresat de patru tineri care l-ar fi deposedat de un ceas, un lănţişor şi circa 100 de euro.

În urma sesizării, poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie 1 şi 2, din Cluj-Napoca, au reuşit în scurt timp identificarea celor bănuiţi de comiterea faptei, stabilindu-se că este vorba despre patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, din Cluj-Napoca şi Vaida Cămăraș.

În baza probatoriului administrat, cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Aceștia urmează a fi prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

foto: arhivă

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata