Take a fresh look at your lifestyle.

Un bărbat din Germania a murit, după ce s-a infectat a doua oară cu COVID-19

0

Un bărbat care s-a infectat a doua oară cu COVID-19 a murit în sudul Germaniei, au anunţat oficialii locali, acesta fiind primul caz din ţară în care o persoană a decedat în urma reinfectării cu coronavirus, relatează dpa.

Bărbatul de 73 de ani, care locuia în landul sud-vestic Baden-Wuerrtemberg, a fost prima dată infectat cu virusul în aprilie, au precizat autorităţile sanitare.

El s-a reinfectat cu COVID-19 în decembrie şi a fost testat pozitiv la începutul lunii ianuarie.

Bărbatul a murit de pneumonia provocată de COVID-19 şi după cedarea mai multor organe cauzată de septicemie.

Stefan Brockmann, un oficial german în domeniul sănătăţii, a declarat pentru dpa că este primul astfel de caz din regiune.

„Nu există niciun indiciu că ar fi avut una dintre noile variante de coronavirus”, a subliniat el.

Bărbatul avea unele probleme de sănătate şi probabil nu a dezvoltat o imunitate puternică când a fost infectat prima dată, a precizat Brockmann.

Şansele ca o persoană să se reinfecteze sunt mici, a explicat el, deşi au existat câteva cazuri izolate când pacienţii nu au dezvoltat suficienţi anticorpi după prima infectare.

Cazul bărbatului din Germania ar putea fi al treilea din lume în care o persoană moare în urma reinfectării, a relatat presa locală, după ce o olandeză a decedat din aceleaşi cauze în octombrie. De asemenea, în Israel, un rezident al unui cămin de bătrâni a murit în urma reinfectării cu COVID-19.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata

shell indir php shell php shell web shell php shell indir shell bypass php shell Exploit,Web hack Tools https://phpshellscripts.com/ banko maçlar desi porn Bahigo Trbet giriş tipobet giriş https://tr.ugurlucasino.com/casino/oyunlar/ grandpashabet giriş Ümraniye Antika Eşya Alanlar okey oyna cialis 20 mg Viagra Fiyatı 2020 cialis jel viagra fiyat gay sohbet şişli travesti merter escort beşiktaş escort grandpashabet meritroyalbet perabet chat windows 10 pro lisans yetişkin sohbet antika eşya alanlar şişli escort mecidiyeköy escort şişli escort maltepe escort ankara eskort istanbul evden eve nakliyat istanbul escort istanbul evden eve nakliyat bosch servisi güvenilir bahis siteleri adana escort nişantaşı escort etiler escort ataköy escort buy medicine online