Take a fresh look at your lifestyle.

Un bărbat din Huedin și-a încheiat socotelile cu viața, în centrul orașului

0
MOBILA

Un bărbat de aproximativ 65 de ani și-a luat zilele, luni, în centrul orașului Huedin. Descoperirea a fost făcută de către rudele bărbatului. Imediat, oamenii au alertat 112.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 16:30. Cineva din familie l-a găsit pe bărbat, spânzurat într-un garaj. A folosit o funie și s-a agățat de o grindă a construcției.

Potrivit vecinilor, în jurul orei 10:00, bărbatul a fost văzut în timp ce își transporta soția spre locul de muncă. Ulterior, el a fost zărit, în jurul orei 11:00, în zona garajelor din spatele benzinăriei Lukoil.

După masă, bărbatul a fost găsit fără viață în garaj, cu rigiditate cadaverică instalată. Asta indică faptul că bărbatul era mort de mai bine de două ore.

„A fost o solicitare privind o persoană spânzurată în zona unui bloc din Piața Victoriei. La fața locului au acționat o autospecială din cadrul Detașamentului Huedin și un echipaj SAJ. Din păcate persona prezenta semne de rigiditate cadaverică, fără posibilitatea de a putea aplica manevre de resuscitare„, precizează Andrei Biriș, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Bărbatul nu a lăsat bilet de adio pentru a-și explica gestul.

foto: arhivă

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata