Take a fresh look at your lifestyle.
PSD-top-header

Un clujean a comis două infracțiuni la interval de câteva ore

0

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faţă de un bărbat de 54 de ani, din Câmpia Turzii.

Cel în cauză a fost depistat la data de 17 noiembrie, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150, în localitatea Bolduț, comuna Ceanu Mare.

Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Ulterior, în jurul orei 16.10, poliţiştii l-au depistat din nou pe acesta în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150, în localitatea Tritenii de Jos.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

foto: arhivă

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata