Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – VIDEO – Accident grav la Sala Polivalentă, mai mulți răniți printre care și pietoni

0

Accident grav, cu mai multe victime, lângă Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Un accident rutier s-a produs, duminică seara, lângă Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. De vină pentru producerea accidentului pare să fie o șoferiță care ar fi forțat culoarea semaforului de la podul Garibaldi. Mai multe persoane au fost rănite și transportate la spital.

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 22:00. Potrivit primelor informații, șoferița, din județul Sălaj, conducea un autoturism Volkswagen. Ajunsă pe podul Garibaldi, femeia ar fi forțat semaforul și a intrat în intersecție.

Astfel, aceasta a intrat în coliziune cu un autoturism BMW, înmatriculat în județul Cluj, care circula, aparent, regulamentar dinspre Mănăștur spre centrul orașului. În urma impactului dintre Volkswagen și BMW, cel din urmă a fost proiectat, ușor, într-un autobuz. Martorii spun că șoferul autoturismului BMW ar fi putut evita impactul dacă nu rula cu viteză mare.

Șoferița care a provocat accidentul a fost rănită și transportată la spital, la fel și o pasageră din același autoturism. Totodată, alți trei pietoni au fost răniți. Potrivit primelor informații, pietonii care traversau regulamentar, pe culoarea verde, au fost accidentați de șoferița din Sălaj.

VEZI UPDATE MAI JOS.

UPDATE

POZIȚIA ISU CLUJ

„Au fost consultate 8 persoane de către personalul medical ajuns la locul evenimentului, dintre care doar cinci au fost transportate la spital cu răni ușoare (traumatisme la nivelul capului/abdomenului). Au fost dislocate la locul evenimentului două echipaje de terapie intensivă mobilă SMURD și SAJ, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și o autospecială cu modul de descarcerare. Pe lângă acordarea asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat echipajele ISU/SMURD au asigurat zona accidentului având în vedere scurgerile de hidrocarburi și s-a balizat zona pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor consultate, având în vedere zona intens circulată”, se arată într-o informare a ISU Cluj.

POZIȚIA IPJ CLUJ

„Completare accident rutier produs la intersecția Giuseppe Garibaldi cu Splaiul Independentei: Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a 5 persoane: conducătoarea auto în vârstă de 24 de ani, din Jibou, Sălaj, o pasageră din același vehicul- o tânăra de 22 de ani, din comuna Someș-Odorhei, Sălaj, și trei pietoni-20, 43 și 53 de ani, din Cluj-Napoca și Satu Mare”, precizează reprezentanții IPJ Cluj într-un comunicat de presă.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata