Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Accident pe Calea Dezmirului. Bărbatul de la volan a comis trei infracțiuni

0

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier și Secția 7 Poliție a fost identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 25 ani, din Cluj Napoca, acesta fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

Inițial, bărbatul fugise de la locul accidentului. Când au ajuns salvatorii, nu au mai avut ce salva.

„Duminică dimineața, 21 aprilie, acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, conducând autoturismul, fără încuviințarea proprietarului autoturismului, pe strada Calea Dezmirului, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule și având o alcoolemie de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează Carmen Pompaș, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În urma evenimentului rutier, polițiștii s-au mobilizat rapid și au reușit să administreze probatoriul necesar măsurii luate. La activități a participat și un polițist aflat în timpul liber.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata