Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Aproape 100.000 de lei, 6.500 de euro și 2.000 de dolari, bani FURAȚI din casa unui clujean

0

Activitățile de cercetare și documentare derulate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au condus la identificarea a doi bărbați de 32, respectiv 38 de ani, din comuna Bonțida, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

În cursul zilei de azi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au efectuat percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați, fiind identificate mai multe bunuri de interes pentru continuarea cercetărilor în cauză .

“În fapt, la data de 13 mai, un bărbat în vârstă de 92 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a sesizat faptul că în aceeași zi, în jurul orei 14.45, doi bărbați s-au deplasat la locuința sa, unul dintre aceștia s-a recomandat a fi reprezentantul unei companii de furnizare a gazelor naturale, iar sub pretextul efectuării unei verificări, i-ar fi sustras din interiorul imobilului  suma de 99.000 de lei, 6.500 de euro și 2.000 de dolari americani, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Prejudiciul nu a fost recuperat.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca pentru dispunerea altor măsuri preventive în cauză.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata