Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Așa ceva n-ați mai văzut! Ion din Cluj face baie de ziua numelui în râu, la -15 grade

1

baie-in-rauUn clujean, cu mult curaj, s-a botezat singur de Bobotează. Deși afară era o temperatură de aproximativ -15 grade, Ion a ignorat frigul și apa rece.

S-a săpunit bine cu șampon, iar apoi a intrat în „jacuzzi-ul natural”. Așa denumește clujeanul un râu înghețat din Munții Apuseni.

Clujeanul Ion spune că săptămânal face baie în râu și mai mult de atât apa îl ajută să scape de gripă. Personajul nostru este profesor de istorie.

“La Sub Piatră, comuna Sălciua,lângă Câmpia Turzii, temperatura apei nu ştiu cât era că nu am băgat în apă nici un termometru până acuma, afară erau -15 grade. Dar oricum e apă curgătoare şi doar la -25 de grade îngheaţă, o pojghiţa subţire pe deasupra! Eu fac baie în vale săptămânal, indiferent dacă e rece sau cald afară. Când am fost foarte răcit am luat o grămadă de medicamente, dar nu mi-a trecut răceală … 

Atunci bătrânul care locuia în casa de Sub Piatră, Baic Ioan,  îmi zicea întruna „cui pe cui se scoate” şi nu înţelegeam ce vrea să-mi spună cu asta! Până la urmă l-am întrebat ce să fac să-mi treacă răceală şi el o zis că-mi spune dacă îi promit că o să-l ascult şi o să fac orice îmi cere. Chiar dacă … o să-i spun că e nebun. Aşa că l-am ascultat! Mi-a zis că o răceală trece cu o altă răceală mai mare. Aşa că mi-o dat o jumătate de sticlă de ţuică de prune, în care o pus piper , miere de albine şi propolis. Apoi mi-o dat să beau şi mi-o zis să mă duc în Vale să fac baie. 

Era la sfârşitul lui noiembrie 2011, era foarte frig şi bineînţeles că i-m spus că nu-i normal. Dar dacă i-am promis m-am ţinut de cuvânt. Am luat halatul, prosopul, săpunul şi şamponul şi am plecat spre pârâu. Am îngheţat tot, nu-mi mai simţeam degetele de la mâini şi de la picioare, dar pe dinăuntru ţuica mă încălzea. 

Aşa că nu am luat în seama frigul de afară și din apă! După ce am terminat baia … M-am dus în casă unde şemineul cu lemne era foarte fierbinte, m-am învelit cu un ţol de iarnă, de oaie, şi am adormit buştean. A doua zi m-am trezit şi nu mai aveam nimic. 

Răceală a rămas în Valea Morilor . De atunci eu fac baie în apă rece indiferent de anotimp şi binenîţeles nu am mai fost răcit niciodată de atunci până în prezent. Asta înseamnă că înţelepciunea populară şi în special conceptul „cui pe cui se scoate” este adevărat”, concluzionează clujeanul Ion.

Dacă ți-a plăcut articolul așteptăm să ne dai un LIKE  pe Facebook.

Imaginile sunt incredibile!

Citește și
1 Comentariu
  1. Florin Talos spune

    Il cunosc de vreo 15 ani, e fostul director de la fosta Casa de copii din Campia Turzii. E originar din Galati dar a crescut in Campia Turzii de mic unde are si familia. Acum e pe „cont propriu” si e mai mult in Salciua (zona Sub Piatra langa Huda lui Papara). Paraul e cel care curge prin pestera Huda lui Papara. E calit la propriu si la figurat la scoala vietii. Formatia profesionala profesor de istorie.

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata