Take a fresh look at your lifestyle.
PSD-top-header

VIDEO – Autoritățile speră să dea în folosință un tronson din autostrada Sebeș-Turda

0

Șefii din Ministerul Transporturilor speră că până la finalul anului vor mai da în circulație 17 kilometri din autostrada Sebeș-Turda. Este vorba despre lotul la care lucrează italienii de la Pizzarotti.

O filmare din dronă arată că la nodul rutier de la Sebeș mai sunt multe de făcut și nu se poate vorbi prea curând de o inaugurare. Din filmarea publicată pe un forum se vede că se muncește, însă la pasaje, unele nu au nici măcar toate grinzile așezate. În plus, în zona rampei peste DN1 constructorul nici nu s-a apucat de treabă la una dintre pilele pasajului, din cauza unei conducte ce nu a fost relocată.

Datele Companiei de Infrastructură spun, însă, că stadiul lucrărilor a trecut de 92%. În ceea ce priveste lotul 2, unde lucrează grecii de la Aktor, abia anul viitor am putea spera la inaugurarea celor 24 de kilometri de șosea rapidă.

Cu toate acestea, ministrul transporturilor, Lucian Bode, declara în iulie, la finalul unei vizite efectuate pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda, că cele două tronsoane ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie. Premierul Ludovic Orban, care l-a însoțit în vizită, a completat că lucrările pot fi încheiate la termen cu condiţia ca firmele executante să se mobilizeze.

Lucrările la loturile 1 şi 2 din Autostrada Sebeş-Turda au început la sfârşitul anului 2014, primul având o lungime de 17 km, iar cel de-al doilea de 24,2 km.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata