Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Incendiu la depozitul UNIX Cluj-Napoca. RO-Alert pentru oamenii din zonă, case cuprinse de flăcări

0
MOBILA

Incendiu de amploare la depozitul UNIX Cluj-Napoca, pe strada Luncii, cu degajări mari de fum. Oamenii din zonă au primit mesaj RO-Alert. Mai multe mașini au fost cuprinse de flăcări, la fel și trei case din apropiere.

Update 22:30 – Primarul Emil Boc spune că hala a ars în totalitate. Nu mai există risc de extindere la imobilele din apropiere.

„După stingerea completă a incendiului vom face evaluarea finală; în cazul în care este nevoie, asigurăm locuințe de urgență celor afectați de incendiu;

mobilizare exemplară a pompierilor și colaborare profesională cu celelalte structuri ale administrației centrale și locale: poliție, Jandarmerie, poliție locală, companie de salubritate Bratner ( pentru alimentare cu apa), Gaz, Compania de apă.

Vă Mulțumesc. Acționând profesionist salvăm vieți și bunuri”, a scris Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, pe pagina sa de Facebook.

Incendiul a izbucnit, vineri seară, la o hală din municipiul Cluj-Napoca, iar focul s-a extins la acoperişurile a trei case.

La faţa locului au intervenit toate detaşamentele ISU Cluj.

Nu sunt victime, transmit autorităţile.

„Două autospeciale vor rămâne până mâine dimineață la fața locului pentru a asigura zona. În paralel, pompierii vor continua să verifice imobilele afectate. În cursul zilei de mâine, o comisie amplă va stabili pagubele cu exactitate și va desfășura cercetarea care se impune”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata