Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Piețele din Cluj sunt verificate înainte de Paște. Nereguli cu grămada au descoperit polițiștii și inspectorii DSV

0

carne-de-mielPremergător Sărbătorilor Pascale, poliţiştii clujeni efectuează acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul comerţului cu produse din carne și carne, în special, de miel.

Astfel, la data de 28 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj au efectuat verificări la firme specializate în acest domeniu, de pe raza județului.

În cadrul acţiunii, au fost verificate 35 de societăţi comerciale, iar pentru neregulile depistate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 32.000 de lei. Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor  H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a dispus confiscarea a 21 de kilograme carne de miel şi preparate din carne. Acestea au fost retrase de la comercializare, specialiştii constatând că sunt improprii consumului uman, fiind neetichetate, ori etichetate necorespunzător.  De asemenea, administratorii societăţilor în cauză au fost sancţionaţi conform prevederilor H.G. 984/2005.

Acțiunile polițiștilor continuă.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata