Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Tatăl Adinei Florea, propusă de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DNA, intervenție halucinantă la B1 TV

0

Tatăl Adinei Florea, propusă de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DNA, a sugerat că președintele Klaus Iohannis ar putea avea probleme cu DNA în viitor. Mai mult, omul părea că este sub influența băuturilor alcoolice, după cum vorbea.

Dumitru Florea este consilier judeţean PSD aflat la al şaselea mandat. Întrebat în direct la B1 TV că dacă are încredere că fiica sa va rezolva problemele din DNA, acesta a răspuns: „Eu cred că va pune mâna și va încerca să le rezolve. Nu știu dacă le va rezolva așa de repede. Sunt diferite probleme. Problemele sunt ale lui Kovesi, ale lui Iohannis și alții ca ei”.

Unul dintre prezentatorii emisiunii i-a sugerat să reformuleze afirmația și să spună că șeful statului nu a avut nicio legătură sau problemă cu DNA.

”Nu a avut, dar poate să aibă”, a fost replica lui Dumitru Florea.

Acesta a fost întrebat de moderatori dacă petrece, dacă sărbătorește faptul că ministrul justiției a propus-o pe fiica sa pentru funcția de șef al DNA. Nu au primit răspuns.

Imediat, în direct s-a auzit vocea soției lui Florea. Aceasta îi cerea să închidă telefonu: La scurt timp s-a auzit vocea soției lui Florea: „Mă supăr pe tine. Distrugi copilul ăsta. Ce te bagi tu? Eeeei, drăcia dracului!”.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata