Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – TENIS România se confruntă cu Italia vineri și sâmbătă, la Cluj, în play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup

0

Din echipa României fac parte Irina Maria Bara (132 WTA), Mihaela Buzărnescu (137 WTA), Monica Niculescu (172 WTA) și Elena-Gabriela Ruse (168). Întâlnirea dintre România şi Italia va consemna debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.

Irina Maria Bara (26 ani, 132 WTA) o va înfrunta, vineri, de la ora 15:30, pe Elisabetta Cocciaretto (20 ani, 111 WTA), în prima partidă de simplu a întâlnirii, conform tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Cluj. Acest meci va fi urmat de partida dintre Mihaela Buzărnescu (32 ani, 137 WTA) şi Martina Trevisan (27 ani, 99 WTA).

Conferința de presă a echipei României:

Sâmbătă, de la 14:00, se va juca meciul dintre Bara şi Trevisan, urmat de confruntarea dintre Buzărnescu şi Cocciaretto şi de meciul de dublu, dintre perechile Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse – Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone.

Întâlnirea dintre România şi Italia va consemna debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.

Cele două echipe s-au înfruntat până acum de trei ori, Italia având 2-1 în meciurile directe.

România nu poate conta pe Simona Halep, numărul trei mondial, şi Patricia Ţig (63 WTA), ambele accidentate, în timp ce prima rachetă a Italiei, Camila Giorgi (81 WTA), a fost testată pozitiv la COVID-19.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata