Take a fresh look at your lifestyle.

Zborurile pe cerul României, perturbate de greva controlorilor de trafic

0

TAROMControlorii de trafic aerian vor intra în grevă de avertisment, timp de două ore, între 11,00 și 13,00, după ce au eșuat și negocierile de luni cu conducerea ROMATSA, în prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Dragoș Titea.

În intervalul anunțat al grevei controlorilor aerieni, conform planurilor de zbor, sunt programate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București 22 de aterizări și 18 decolări, adică 40 de mișcări de aeronave”, precizează Agerpres.

Potrivit sindicaliștilor, cauzele grevei sunt neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și nerezolvarea unui număr de 14 revendicări ale sindicatelor.

„Controlorii de trafic aerian vor fi în grevă miercuri, timp de două ore, între 11,00 și 13,00. Cauzele sunt neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, neajungerea la nicio înțelegere în urma unei concilieri avute cu Inspectoratul Teritorial de Muncă. Nu am ajuns la niciun rezultat”, a declarat, joi, 9 iulie, pentru AGERPRES, secretarul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Andreiaș Păduraru.

Potrivit acestuia, în cele două ore de grevă, ROMATSA va asigura, conform legii, minimum o treime din traficul aerian, la care se adaugă aeronavele care transportă șefi de stat, prim miniștri, miniștri, monarhi, bolnavi, avioanele militare, avioanele de căutare cu salvare și cele umanitare.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata