Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – Accident mortal la Huedin! Impact devastator între un autocar și un autoturism

0

accident-autocar1Marți dimineața, în jurul orei 06:30, pe DN1 Huedin – Poieni (aproximativ la 7 km distanţă de intrarea în localitatea Huedin) s-a produs un accident mortal de circulaţie. Conform primelor informaţii, conducătorul unui autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotractor. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. Se fac cercetări pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul.

În acest moment se circulă alternativ, pe un singur fir de circulaţie.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste înţelegere faţă de situaţia creată şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţă locului.

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, se recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure înainte de a efectua orice manevră şi să dea dovadă de respect în trafic!

UPDATE – 1

„Conform primelor cercetări, ​un bărbat de 42 de ani, din comuna Apahida, în timp ce conducea un autove​hicul pe DN1 E60,​ cu direcţia Oradea – Cluj-Napoca, pe fondul oboselii​​ ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare​​ și a​r fi​ pătruns brusc pe sensul opus, intrând astfel în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format din autotractor cu semiremorcă​,​ condus regulamentar. În urma impactului, conducătorul ansamblului de vehicule a pierdut controlul asupra vehiculelor și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu un autotractor cu semiremorcă care circula pe direcția Oradea – Cluj-Napoca”, precizează Poliția Cluj într-un comunicat.

Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 42 de ani, din comuna Apahida, sat Dezmir.

Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 30.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care s-a produs coliziunea.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata