Take a fresh look at your lifestyle.

APIA: Ordinul MADR nr. 1727, privind reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, publicat în Monitorul Oficial. Actele necesare

0

teren-agricolAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în data de 14 iulie 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul MADR nr. 1727 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Pentru obținerea ajutorului de stat, beneficiarii completează o cerere de acord prealabil pentru finanțare, pe care o depun:

a) la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață;

b) la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București la care au fost depuse cererile pentru finanțare prin rambursare în cadrul schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, cu completările ulterioare.

Cererea de acord prealabil pentru finanțare se depune anual, pentru fiecare an calendaristic aferent perioadei de aplicare a schemei de ajutor de stat reglementată prin Hotărârea Guvernului nr.1174/2014, respectiv 2015-2020 inclusiv.

Pentru anul 2015, cererea de acord prealabil pentru finanțare se depune în termen de 15 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului MADR nr. 1727/2015.

Beneficiarii sunt cei prevăzuți în cuprinsul dispozițiilor art. 4 din HG nr. 1174/2014.

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc următoarele condiții, în funcție de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic și/sau îmbunătățiri funciare în care își desfășoară activitatea:

a) să fie înscriși în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să dețină ID fermier);

b) să fie înscriși în evidențele APIA cu suprafețele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantațiilor viticole, după caz;

c) să fie înscriși în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d) să fie înregistrați în Registrul național al exploatațiilor (RNE) al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sau să dețină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e) suprafețele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, cu excepția suprafețelor aferente legumelor cultivate în spații protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;

f) să exploateze/să dețină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obținerii producției agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g) să utilizeze instalații de irigat acționate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil pentru finanțare prin rambursarea diferenței de acciză se depune însoțită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spații protejate după caz;

c) adeverință în original de la Registrul agricol, eliberată în anul de cerere, cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d) adeverință în original eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

e) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată (model Anexa 2 din ordin);

f) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

g) situația privind calculul efectivului rualat/mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar (model Anexa 3 din ordin);

h) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare, precum și la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, furnizorul de apă și de electricitate, după caz;

i) copie de pe contractul de irigații/furnizare a apei, după caz;

j) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare, stabilite conform anexei 4 din ordin

k) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin.

Acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare se emite de către centrele APIA județene, în termen de cel mult 10 lucrătoare de la data limită de depunere de depunere a cererilor.

Cererile de plată trimestriale se depun în condițiile prevăzute de art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014.

Pentru anul 2015, prima cerere de plată însumează cantitățile de motorină utilizate în trimestrele I și II ale anului 2015.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația suprafețelor și a structurii culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8 din ordin;

b) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;

c) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin;

d) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

e) dovadă cont trezorerie;

f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare;

g) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare;

h) adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă trimestrului pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin;

b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

c) situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.10;

d) dovadă cont trezorerie;

e) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;

f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.

Pentru sectorul înbunătățiri funciare, cererile de plată se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin;

b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

c) situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin;

d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;

e) situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;

f) dovadă cont trezorerie;

g) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.

Ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă ca diferență dintre rata accizei standard de la titlul VII — Accize și alte taxe speciale din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și rata accizei reduse prevăzută la art. 2 alin (2) din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea accizei urmează să fie comunicată de Ministerul Finanțelor în perioada imediat următoare.

Legislație:

Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură; OMADR 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata