Take a fresh look at your lifestyle.

Braconieri controlați la sânge, la Cluj. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

0

VANATOR IMPUSCATPoliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj  – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase au acţionat pe raza judeţului Cluj pentru combaterea braconajului cinegetic. Totodată, activitatea a vizat verificarea modului în care deţinătorii autorizaţi respectă regimul armelor şi muniţiilor, precum şi depistarea posesorilor ilegali.

În acest context, poliţiştii au constatat trei infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. De asemenea, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj continuă acţiunile de acest gen pentru menţinerea ordinii şi siguranţei întregii comunităţi.

Poliţiştii clujeni reamintesc cetăţenilor că permisul de armă este valabil 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.

În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului de 5 ani la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege iar armele destinate folosirii în condiţiile prezentei legi au efectuată inspecţia tehnică periodică.

Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata