Take a fresh look at your lifestyle.

Campanie stradală „Nu cerşetoriei, banii tăi ţin copiii în stradă” derulată de către DGASPC Cluj

0

trafic-semafoare-trecere-de-pietoni-politia-parking-tikete-de-parcare-cersetori (16)Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj desfăşoară, prin intermediul Serviciului de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul asistenţei sociale, telefon cazuri urgenţă copii, copii care au comis fapte penale şi nu răspund penal, copiii străzii, campania stradală cu tema „Nu cerşetoriei, banii tăi ţin copiii în stradă”.

Acţiunea se desfăşoară marţi, 21.06.2016, între orele 10-13, în două puncte de interes public ale municipiului Dej – zona centrală – str.1 Mai şi zona străzii P-ţa Bobâlna, unde vor fi organizate două puncte fixe, de informare pentru copii, părinţi şi comunitate.

Campania se derulează în colaborare cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Dej şi constă în diseminarea informaţiilor privind drepturile copilului, sensibilizarea copiilor şi părinţilor de pe raza municipiului Dej cu privire la consecinţele exploatării copilului de către adult şi sancţiunile prevăzute de lege, inclusiv cu referire la informarea membrilor comunităţii cu privire la posibilităţile de implicare pe care le au pentru combaterea acestui fenomen.

Acţiunea face parte dintr-o serie de programe pe aceeaşi temă, desfăşurate în municipiile de pe raza judeţului Cluj, de către echipa Serviciului, împreună cu Serviciile Publice din municipii.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata