Take a fresh look at your lifestyle.

Ce spune tradiția să NU faci de Crăciun

0

Pentru multe persoane, Crăciunul reprezintă mai mult decât împodobirea bradului, masa în familie, goana după cadouri sau răsplătirea colindătorilor. Pentru aceste persoane, Crăciunul are o încărcătură emoţională extraordinară, iar de acesta sunt legate mai multe obiceiuri şi credinţe. Superstiţiile legate de această sărbătoare sunt numeroase.

Iată câteva dintre superstiţiile românilor;

  1. Se consideră că cei care s-au născut în ziua de Crăciun vor avea noroc în viaţă.
  1. O superstiţie populară este legată de vremea din această zi. Astfel, dacă în ziua de Crăciun ninge, se crede că în cea de Paşte va fi vreme frumoasă. Totodată, dacă cerul este senin, anul ce urmează va fi unul roditor.
  1. O altă superstiţie privitoare la noroc spune că dacă nu ai împodobit locuinţa cu crenguţe de vâsc, vei avea ghinion tot anul.
  1. Noroc vei avea şi în cazul în care ai vărsat vin pe masă, ai dat de pomană sau ai răsturnat cutia cu chibrituri.
  1. Dacă în Ajunul Crăciunului nu ai făcut un cadou cuiva, nu vei avea un an prosper.
  1. Dacă te săruţi sub vâsc în noaptea de Ajun, vei avea noroc în dragoste, însă, dacă eviţi acest lucru, vei avea parte de ghinion.
  1. La fel ca în seara de Sfântul Andrei, pentru a alunga farmecele şi duhurile rele, se aşază căţei de usturoi pe masă şi la ferestre, iar în multe sate româneşti se obişnuieşte să se ungă cu usturoi vitele şi grajdurile.
  1. În seara de Ajun, unele persoane matură pragul locuinţei, pentru a avea noroc în anul ce urmează.
  1. În dimineaţa primei zile de Crăciun, se obişnuieşte că oamenii să se spele pe faţă cu apă în care a fost amplasat un ban de argint. Această operaţiune se face pentru a respinge bolile în anul următor.
  1. În ziua de Crăciun, superstiţiile spun că nu se poartă încălţăminte nouă, riscând, astfel, să se atragă ghinionul.
  1. În această zi, nu se face curăţenie şi nici nu se aruncă gunoiul, considerându-se că va fi alungat norocul.
  1. Colindătorii sunt răsplătiţi cu colaci de către femei, pentru ca locuinţa să fie îmbelşugată, iar roadele bogate. În acelaşi timp, cel ce nu primeşte colindătorii şi nu îi recompensează, nu va avea recolta bună şi nici belşug în casă.
  1. O altă superstiţie spune că dacă bradul a luat foc, se anunţă ghinion întregul an următor.
  1. Dacă în Ajunul Crăciunului mănânci mere, atunci vei fi sănătos tot anul.
  1. Lumânările aprinse în noaptea de Crăciun trebuie să fie lăsate să se stingă singure, pentru a avea un an bun.
Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata