Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – Descoperire macabră într-un apartament din Apahida – FOTO/VIDEO

0

femeie-moarta-apahida

Descoperire macabră într-un apartament din Apahida, unde o femeie de aproximativ 60 de ani a fost găsită fără suflare.

Potrivit vecinilor, femeia nu mai fusese văzută de 24 de ore. Vecinii știau că femeia este grav bolnavă, iar azi s-au dus la ea să-i ducă medicamentele, însă aceasta nu a răspuns la ușă. Oamenii au intrat bănuieli și au chemat ajutoare, echipaje de pompieri și ambulanță deplasându-se la locul solicitării.

Un vecin, se pare, ar fi intrat în apartamentul femeii de la etajul 1 al blocului în care locuia, de pe balconul altei vecine, găsind-o pe aceasta fără suflare, întinsă pe pat. Medicii de pe ambulanță au urcat și ei în apartamentul femeii, însă n-au mai avut ce face pentru a o salva și au declarat decesul.

Potrivit unor surse, femeia a fost găsită întinsă pe pat, cu pijamalele trase până la genunchi. Polițiștii au intrat și ei pe fir, declanșând o anchetă în acest caz.

Femeia era originară din Satu Mare, dar stătea în chirie la Apahida după ce și-a vândut apartamentul pentru a-și ajuta fetele să plece în străinătate.

Fiicele femeii sunt în Canada și Anglia. Ea locuia cu chirie în Apahida, după ce soțul i-a murit.

Din cauza faptului că era supraponderală, angajații de la morgă au mai avut nevoie de patru bărbați pentru a-i putea aduce trupul la mașină.

Angajații IML au ajuns la Apahida la mai bine de 4 ore de la solicitare.

„În jurul orei 15:30, o femeie, în vârstă de 65 de ani, a fost găsită decedată în imobilul în care locuia, din comuna Apahida.  S-a efectuat cercetarea la faţa locului, trupul femeii a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului. În urma unor verificări preliminare, pe trupul femeii nu au fost observate urme de violenţă”, ne-a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.


criminalist femeie-gasita-moarta-apahida-1 femeie-gasita-moarta-apahida-2 femeie-gasita-moarta-apahida-3 femeie-gasita-moarta-apahida-4 politia

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata