Take a fresh look at your lifestyle.

Majorarea salariilor din sistemul sanitar îi scoate și pe polițiștii clujeni în stradă: „Ne-am săturat de discriminări”

0

protest-politistiPolițiștii din Cluj se alătură celor din toată țara și amenință cu proteste. Asta dacă Guvernul Ponta nu va înțelege că bugetari sunt și oamenii legii, nu doar angajații din sistemul sanitar. Și polițiștii din Cluj vor lefuri mai mari de la 1 octombrie, la fel ca angajații sistemului sanitar. Constantin Mandache, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție Cluj, se arată revoltat de situație. Mandache a declarat pentru ZiarulClujean.ro că agenții de la Cluj sunt de două ori discriminați. Peste 1.300 de polițiști clujeni speră că vor obține măriri de venituri de la 1 octombrie, la fel ca medicii.

La Cluj, cei peste 1.300 de polițiști sunt dispuși să protesteze pentru mărirea salariilor odată cu cea a cadrelor medicale din data de 1 octombrie 2015, nu ianuarie 2016 când intră în vigoare legea salarizării.

„Din 2007 polițiștilor nu li s-au mai mărit salariile. Vrem mărirea veniturilor din 1 octombrie, la fel ca cele ale angajaților din sistemul sanitar. Cu toții suntem bugetari. Noi suntem de acord cu ce susțin membrii sindicatului și vom face miting de protest”, a spus pentru ZiarulClujean.ro Constantin Mandache, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție Cluj.

Mandache spune că deocamdată polițiștii așteaptă rezultatul negocierilor de la Ministerul Afacerilor Interne. Dacă cerințele lor nu vor fi îndeplinite, protestele vor avea loc fără doar și poate.

Polițiștii din Cluj spun că discriminarea nu se oprește doar la mărirea decalată a salariilor. Discriminarea îi vizează și pe agenții cu studii superioare, care nu primesc sporul prevăzut de lege.

„Este un abuz din partea celor care conduc aceste ministere. Și-au făcut legi și le-au votat să-și mărească veniturile, iar restul nu contează. De ani buni ne luptăm să obținem sporurile pentru agenții din Cluj cu studii superioare, sporuri prevăzute de lege, și nu reușim. Ne-am săturat de discriminări!”, mai spune Mandache.

Constantin Mandache consideră că presiunea lor asupra Guvernului de a mări salariile odată cu cele ale angajaților din sistemul sanitar nu este șantaj. Acesta spune că toate categoriile de bugetari, care beneficiază de aceeași lege de salarizare, ar trebui să primească măririle de salariu la data de 1 octombrie.

Legea salarizării ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016. Cu toate acestea, medicii vor primi măririle de venituri la 1 octombrie 2015, spre deosebire de polițiști care vor avea lefurile mai mari doar din 2016.

Proteste sunt anunțate și în 2016. Asta dacă graficele de eșalonare a măririlor salariale pentru bugetari nu vor fi respectate.

foto: cotidianul.ro

 

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata