Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – Percheziții în Cluj și Pitești

0

mascatiPoliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează la această oră percheziţii în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de contrafacere a unei mărci şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice.

În acest moment, se efectuează patru percheziţii pe raza municipiului Cluj-Napoca şi o percheziţie pe raza municipiului Piteşti.

Percheziţiile vizează activitatea a două persoane din Cluj-Napoca şi Piteşti, care, în perioada 2015-2016, ar fi  promovat şi comercializat, prin intermediul unor site-uri web, produse contrafăcute (ceasuri, bijuterii, etc.).

La acţiuni participă şi specialişti criminalişti, precum şi luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Activitatea se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

UPDATE 1

Peste 5.000 de produse contrafăcute, respectiv ceasuri, brățări, inele și pandantive, cu o valoare de piață estimată la peste 350.000 de euro, au fost ridicate de către polițiștii din Cluj, în urma a cinci percheziții efectuate ieri, la persoane bănuite de comerț on-line cu produse contrafăcute.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata