Take a fresh look at your lifestyle.

Poliția Huedin, controale la mafia lemnului. Ce au descoperit oamenii legii

0

lemne-confiscateÎn perioada 8-9 iulie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au efectuat controale pe raza localităţilor Beliş, Călăţele şi Răchiţele, la societăţi comerciale şi structuri silvice, care au ca principal obiect de activitate recoltarea şi comercializarea de material lemnos.

În urma activităţilor, au fost identificate mai multe nereguli la H.G. 470/2014 referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, precum şi la  Legea 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De exemplu, în cadrul unei structuri silvice au fost identificate nereguli în ceea ce priveşte implementarea avizelor de însoţire a materialului lemnos în aplicaţiile specifice. În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 5.000 de lei, iar pentru circa 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 5.000 de lei, a fost dispusă măsura confiscării valorice. Totodată, s-a dispus suspendarea acordului de eliberare a documentelor cu regim special, pe o perioadă de 3 zile.

De asemenea, în urma controlului efectuat la sediul unei societăţi comerciale, s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte implementarea avizelor de însoţire a materialului lemnos în aplicaţiile specifice. Astfel, peste 13 metri cubi de material lemnos, în valoare de  circa 5.500 de lei, a fost confiscat valoric. Totodată, s-a aplicat o sancţiune de 3.000 de lei şi s-a dispus suspendarea acordului de eliberare a documentelor cu regim special, pe o perioadă de 3 zile.

Controlul poliţiştilor la un agent economic, din Călăţele, a avut ca rezultat constatarea unor nereguli referitoare la completarea avizelor de însoţire, eliberate de societate. În consecinţă, s-a aplicat o sancţiune în valoare de 5.000 de lei. Totodată, s-au confiscat valoric circa 6 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 700 de lei, întrucât ar fi fost achiziţionat ilicit de la o persoană fizică.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata