Take a fresh look at your lifestyle.

România este printre țările care combat frauda în domeniul achiziționării biletelor de avion

0

avion-zboruri-decolarePoliţia Română a participat la o operaţiune internaţională coordonată de EUROPOL, desfăşurată în 140 de aeroporturi, pentru combaterea fraudelor la achiziţia online de bilete de avion. / 130 de persoane au fost oprite pentru verificări.

În perioada 16 – 17 iunie a.c., în 140 de aeroporturi internaţionale, a fost desfăşurată o operaţiune pentru combaterea fraudelor în domeniul achiziţiei online de bilete de avion.

Operaţiunea a fost organizată la nivel global, prin intermediul a 3 centre de coordonare, respectiv la Europol, în Haga, la Interpol, în Singapore şi la Ameripol, în Bogota, cu sprijinul forţelor de aplicare a legii din Canada şi S.U.A..

În urma operaţiunii, au fost oprite pentru verificări 130 de persoane, în posesia cărora au fost găsite bilete de avion ce fuseseră cumpărate în baza unor date de cărţi de credit sustrase.

Potrivit statisticilor, cea mai rapidă creştere în infracţionalitatea din domeniul tranzacţiilor online a fost înregistrată în ceea ce priveşte achiziţionarea online de bilete de avion, în baza unor date de cărţi de credit obţinute ilegal, adesea prin infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice.

Ca urmare a acestor infracţiuni, companiile aeriene au înregistrat pierderi estimate la 1 miliard de euro, fiind prejudiciaţi şi cetăţeni nevinovaţi, cărora le-au fost sustrase datele cărţilor de credit.

Având în vedere că infracţiunile din acest domeniu sunt complexe şi globale şi vizează grupări de criminalitate organizată, a fost necesară o comunicare bună între companiile de trafic aerian, băncile care emit carduri, I.A.T.A. ( International Air Transport Association), precum şi între forţele de aplicare a legii.

Colaborarea dintre forţele de aplicare a legii, sectorul privat şi organizaţiile internaţionale s-a îmbunătăţit, astfel că, în acest an, a fost posibil să se acţioneze în 140 de aeroporturi din 5 continente (Europa, Asia, Australia, America şi Africa), respectiv în 49 de ţări, dintre care 25 numai în Europa.

Pe parcursul desfăşurării operaţiunii, 38 de companii, dintre care 33 de companii aeriene şi 5 agenţii de turism din Europa au raportat forţelor implicate diferite incidente.

Operaţiunea a fost sprijinită de autorităţile emitente de carduri, de Perseus şi I.A.T.A. care au pus la dispoziţia forţelor de aplicare a legii informaţii, pentru a putea fi confirmate suspiciunile de fraude în achiziţionarea online de bilete de avion.

De asemenea, Eurojust şi Frontex au sprijinit operaţionea, detaşând ofiţeri în 12 aeroporturi din Europa.

La centrul de comandă de la Europol, reprezentanţi din sectorul privat, respectiv companii aeriene şi companii de cărţi de credit au conlucrat pentru a identifica tranzacţiile care li se păreau suspecte şi pentru a sesiza forţele angrenate în operaţiune.

Pe parcursul operaţiunii, au fost raportate 222 de tranzacţii suspectate de fraudă, dintre care 163 în Europa, 23 în Asia Pacific, 18 în America Latină şi 18 în Canada.

În urma verificărilor, 130 de persoane au fost oprite, acestora interzicându-li-se îmbarcarea, pentru a fi audiate de poliţie. Dintre acestea, 101 au fost în Europa, 11 în Asia Pacific, 10 în America Latină, 2 în S.U.A. şi 6 în Canada.

Una dintre lecţiile învăţate din operaţiunile anterioare a fost faptul că, în multe cazuri, acest gen de infracţiuni sunt comise pentru a facilita comiterea de alte infracţiuni, cum ar fi traficul de fiinţe umane, migraţia ilegală, contrabanda, traficul de droguri, fraudele, criminalitatea informatică sau terorismul.

Ofiţerii de la Centrul Europol de Combatere a Criminalităţii Informatice din Europa au fost prezenţi în Singapore şi Bogota, Europol detaşând ofiţeri şi la Atena, Londra, Madrid şi Paris, pentru a oferi sprijin prin accesul direct la bazele de date şi la instrumentele de analiză.

,,Această operaţiune a fost punctul culminant a mai multor luni de planificare meticuloasă între Europol şi agenţiile de aplicare a legii, cele ale justiţiei şi de frontieră, companiile aeriene şi cele emitente de carduri şi este exemplul perfect pentru a demonstra că forţele noastre combinate pot destructura grupările de criminalitate infracţională implicate în fraude la nivel macro şi alte infracţiuni grave. Alături de partenerii noştri, intenţionăm să dezoltăm cooperarea şi noi metode pentru a lupta cu acest gen de infracţionalitate” a declarat Wil van Gemert, directorul adjunct al Operaţiunilor Europol.

Meta Backman, de la Grupul European pentru Prevenirea Fraudelor pe Liniile Aeriene a declarat în legătură cu această operaţiune: ,,Încă o dată, operaţiunea a fost un succes şi s-a dovedit a fi utilă. Ca rezultat al acestor acţiuni, liniile aeriene pot deja vedea o mai bună cooperare cu băncile emitente de carduri şi cu forţele de aplicare a legii în lupta de zi cu zi cu fraudele cu carduri de credit. Fără eforturile Centrului Europol de Combatere a Criminalităţii Informatice din Europa, acest lucru nu ar fi fost posibil”.

Aleks Popovich, vicepreşedintele I.A.T.A. a declarat: ,,Frauda reprezintă un cost împovărător pentru industria liniilor aeriene, cost care afectează şi toţi pasagerii. Prin urmare, I.A.T.A. acordă un interes deosebit tuturor iniţiativelor de combatere a acestor fapte. Suntem mândri că am sprijinit Europol în derularea acestei operaţiuni cu un succes imens. Aceasta ilustrează strânsa colaborare, bazată pe încredere, între industria liniilor aeriene şi agenţiile de aplicare a legii din toată lumea, pe care dorim să o construim.”

Această operaţiune de combatere a fraudelor în domeniul liniilor aeriene face parte din Operaţiunea Blue Amber II, pentru combaterea criminalităţii organizate, care se desfăşoară în diferite locuri din lume.

Europol continuă să sprijine statele membre ale Uniunii Europene, lucrând îndeaproape cu sectorul privat şi organizaţii internaţionale, pentru a îmbunătăţi siguranţa în aeroporturi, prin combaterea acestui tip de fraude online.

În perioada 4 mai – 24 iunie a.c., Europol a sprijinit Operaţiunea internaţională Blue Amber, pentru combaterea criminalităţii organizate, perioadă în care ofiţeri din structurile de aplicare a legii din 28 de state membre ale Uniunii Europene şi parteneri internaţionali au acţionat integrat, pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată.

https://www.europol.europa.eu/content/global-action-against-online-air-ticket-fraudsters-sees-130-detained

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata