Take a fresh look at your lifestyle.

Spectacol tradițional de Crăciun „Care-i fruntea?” – ediția 2017. Intrare LIBERĂ!

0

Organizația Studenților pentru Turismul Românesc (OST) are plăcerea de a vă invita, în data de 13 decembrie, începând cu orele 18.00, în AULA FSEGA la cea de a 11-a ediție a spectacolului tradițional de Crăciun „Care-i fruntea?”.

Acest eveniment va aduce în atenția dumneavoastră reprezentanți a 3 zone etnografice din România. Aceștia vor avea misiunea de a pune în scenă cum știu mai bine, datinile specifice zonei pe care o reprezintă și de a demonstra de ce aceasta este „fruntea” țării prin scenete, dansuri tradiționale și multe alte surprize.

Membrii celor 3 zone vor fi voluntarii O.S.T., iar spectacolul va fi completat de interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice profesioniste. Astfel totul se va desfășura într-o atmosferă de sărbătoare, așa cum se cuvine la români de Crăciun, cu bucate alese, cu sarmalele şi cozonacii pufoși ai bunicii şi desigur nelipsitul vin fiert al bunicului.

Pe lângă partea artistică, evenimentul își propune să rămână și în atmosfera  sărbătorilor de iarnă sprijinind asociația ”Căsuța Bucuriei” în dezvoltarea și pregătirea copiilor aflați în casa de copii a acesteia. În cadrul spectacolului vor avea loc licitații de produse tradiționale aduse direct din cămara bunicilor, toate fondurile strânse astfel având menirea de a face sărbătorile mai frumoase acestor copii.

Intrarea este liberă!

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata