Take a fresh look at your lifestyle.

Taximetriștii din Aeroportul Cluj-Napoca au fost verificați de polițiști. Controale similare au fost și în alte orașe

0

La data de 23 august, sub coordonarea Direcției Rutiere și a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au desfășurat, pe parcursul a două ore, în funcție de fluxul de pasageri, o acțiune în zona aeroporturilor internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Bacău și Iași.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale.

Astfel, polițiștii au verificat 194 de autoturisme și au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.085 de lei.

Dintre abaterile constatate, 62 au fost pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice și 6 pentru încălcări ale prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

De asemenea, au fost retrase zece certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru creșterea siguranței transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua și în perioada următoare.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata