Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Bebeluș cu rujeolă, trimis acasă de la Spitalul Dej pe motiv că are erupție dentară. Mama acuză medicii de superficialitate

0

Acuzații la adresa medicilor de la Spitalul Dej. O mamă consideră că specialiștii nu i-au evaluat corespunzător fetița de 7 luni, astfel că cea mică a ajuns în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Bebelușul a fost dus la spitalul din Dej după ce i-au apărut pe corp mai multe pete roșii, dar medicii l-au trimis acasă pe motiv că are erupție dentară. Două zile mai târziu, medicii din Cluj-Napoca au diagnosticat-o pe fetiță cu rujeolă, aceasta avea febră și insuficiență respiratorie. Acum, părinții bebelușului se gândesc să-și caute dreptatea în justiție. Imagini video, în partea de jos. 

Mărioara Lăpuște

Mărioara Lăpuște a observat pe corpul fiicei sale de 7 luni mai multe pete roșiatice și a luat decizia de a o duce la Spitalul Dej. Medicii i-au dat femeii asigurări că micuța este în stare bună, iar petele ar apărea din cauza erupției dentare. Deși avea corpul plin de pete roșiatice și bubițe, medicii le-au trimis pe mamă și pe fetiță acasă, cu un tratament minim pentru răceală.

Două zile mai târziu, văzând că starea micuței nu a evoluat spre bine cu tratamentul primit de la Spitalul Dej, mama a luat decizia de a consulta medicul de familie. Doctorul a trimis-o pe femeie de urgență la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde cea mică a avut nevoie de îngrijiri speciale și oxigen, din cauza insuficienței respiratorii. Aflată încă sub șoc că ceva rău i se putea întâmpla fiicei sale, mama e hotărâtă să dea în judecată Spitalul Dej.

De la Spitalul de Copii, după confirmarea diagnosticului de rujeolă, mama și micuța de 7 luni au fost internate la Spitalul de Boli Infecțioase. Medicii de aici confirmă că bebelușul era într-o stare precară. Micuța nu putea fi imunizată împotriva rujeolei până la vârsta de 9 luni, arată medicii.

Reprezentanții Spitalului Dej se apără și spun că, la momentul prezentării în camera de gardă, fetița de 7 luni nu dădea semne că ar avea rujeolă. Purtătorul de cuvânt al unității medicale respinge acuzațiile mamei referitoare la o eventuală superficialitate în actul medical.

După ce va părăsi Spitalul de Boli Infecțioase, mama este decisă să depună plângere la Colegiul Medicilor Cluj și totodată să acționeze Spitalul Dej în judecată. Demersul, susține femeia, este menit să reducă numărul unor situații similare în viitor.  La rândul lor, reprezentanții Spitalului Dej spun că vor face o anchetă internă, iar dacă există suspiciuni de malpraxis se va convoca comisia de specialiști de la Colegiul Medicilor.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata