Take a fresh look at your lifestyle.

Cine este autorul JAFULUI de la casa de schimb valutar din Mărăști. Ce au decis judecătorii

0

Autorul jafului de la casa de schimb valutar Macrogroup, din cartierul clujean Mărăști, a fost prins luni seara, la 24 de ore de la atac. După o reținere de 24 de ore, acesta a fost prezentat, marți seara, în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca. Este vorba despre MUREȘAN DARIE CRISTIAN. El a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru tâlhărie calificată, fiind reținut în sarcina sa și  Art. 41 alin. 1 C.p, ceea ce înseamnă recidivă în săvârșirea acestei fapte. Prejudiciul exact nu este cunoscut încă.

DECIZIA INSTANȚEI

„În baza art. 226 rap. la art. 223 alin. 1 lit. a) şi a alin. 2 C.p.p, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M D C, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. a) şi c) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.10.2021 şi până la data de 17.11.2021 inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea de luare a unei măsuri preventive mai uşoare. Emite mandatul de arestare preventivă. Executorie, potrivit art. 204 alin. 3 C.p.p. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.10.2021, ora 21:40”, se arată în minuta Judecătoriei Cluj-Napoca.

sursa: Judecătoria Cluj-Napoca
Fotografie din 2011, de la poliția italiană, pe când tâlharul avea 25 de ani. În Italia, bărbatul a fost arestat pentru droguri.

Reamintim, o casă de schimb valutar Macrogroup, din cartierul clujean Mărăști, a fost jefuită duminică după-masă. Autorul a plecat cu bani și bijuterii. În incinta casei de schimb valutar funcționează și un ghișeu de amanet aparținând aceleiași firme.

Jaful a avut loc duminică după-masă, iar la fața locului s-au deplasat agenții de pază și apoi polițiștii.

„În cursul acestei după-amiezi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani, suspect în cazul infracțiunii de tâlhărie calificată săvârșită la data de 17 octombrie a.c., într-o casă de schimb valutar din municipiul Cluj-Napoca. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În cauză sunt continuate cercetările, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Documentarea activității infracționale a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, UTAI Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj-Napoca și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud”, se arata, luni, într-o informare de presă, scrisă, a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

GREȘEALA TÂLHARULUI

Potrivit surselor publicației noastre, ZIARUL CLUJEAN, autorul jafului a făcut o mare greșeală. În momentul în care a vrut să părăsească incinta casei de schimb valutar, acesta a fost lovit cu pumnul în gură de către un martor. Mai apoi o femeie s-a urcat pe tâlhar și l-a forțat pe acesta să-i înapoieze casieriței tot ce a furat.

În disperarea de a scăpa cât mai repede, autorul i-ar fi dat casieriței și telefonul său personal.

Bărbatul a acționat deghizat, având o perucă pe cap. A urmărit-o pe casieriță când a intrat în ghișeu, după o țigară fumată afară, și atunci a acționat.

Șifonat bine de clujenii cu spirit civic, tâlharului i-a rămas peruca în casa de schimb valutar.

ȘEFUL POLIȚIEI MUNICIPIULUI A ÎNCURCAT CIRCULAȚIA

Ciprian Rus, șeful Poliției municipiului Cluj-Napoca, a ajuns la jaf cu SUV-ul personal. Acesta ar fi vrut să parcheze cât mai aproape de locul cercetării la fața locului și a încurcat traficul, potrivit martorilor.

Trupele speciale prezente la cercetarea la fața locului l-au claxonat insistent pe Rus să-și mute autovehiculul personal, dar acesta a coborât și a țipat la mascați „Pe mine mă claxonați, pe mine!?”, potrivit unui martor.

Mai apoi, enervat de mascați, Rus ar fi țipat și la o femeie să-și pună masca pe gură, potrivit aceluiași martor. „Bine că la UNTOLD nu i-a văzut pe toți fără mască”, încheie martorul nostru.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata