Take a fresh look at your lifestyle.

Controale pentru respectarea măsurilor COVID-19

0

Sub autoritatea politică a Instituției Prefectului – județul Cluj, în cursul zilei de ieri, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile și Inspectoratului de Jandarmi Județean, dar și de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au întreprins activități specifice, pe linia verificării respectării măsurilor sanitare, aplicabile în contextul epidemiologic actual.

Astfel, au fost verificate un număr de 24 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate și 78 de mijloace de transport de persoane, cu privire la măsurile și interdicțiile existente.

În cadrul activităților au fost angrenate 146 de efective de polițiști și jandarmi, dar și 21 de reprezentanți ISU.

În total, în cadrul acțiunii au fost legitimate un număr de 146 de persoane.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata