Take a fresh look at your lifestyle.

Cosmin Puriș, bărbatul care a creat teroare în Sâncraiu, urmărit general. Sunați la 112 dacă îl vedeți!

0

Clujeanul Cosmin Puriș, cel care a creat teroare în localitatea clujeană Sâncraiu, prin comportamentul său, este dat în urmărire generală. El se sustrage arestului preventiv, după ce instanța i-a revocat controlul judiciar pentru nerespectarea obligațiilor impuse.

Cercetat, judecat și condamnat pentru zeci de fapte penale, infracțiuni precum conducere fără permis, furt, amenințare, loviri și alte violențe și trafic de migranți, Cosmin Puriș a fost arestat preventiv și mai apoi lăsat în libertate de către judecătorii Tribunalului Arad. Magistrații l-au plasat pe bărbat în control judiciar, dar acesta nu și-a respectat obligațiile.

Pentru că nu respecta obligațiile impuse, oamenii legii de la Huedin au solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul într-un centru de reținere și arestare preventivă.

În 19 septembrie, Curtea de Apel Timișoara a decis că Puriș a depășit orice limită și trebuie să se întoarcă în arest preventiv. După ce a fost emis mandatul de arestare, polițiștii au mers să-l pună în aplicare. Adică să-l ia pe Puriș și să-l ducă în arest. Doar că bărbatul nu era de găsit.

În septembrie 2022, Puriș alături de Bodea Dumitru Cornel au încercat să scoată din țară 10 migranți. Cosmin Puriș, care nu avea drept de a conduce, era cu duba și remorca în care erau ascunși migranții.

Pentru trafic de migranți și conducere fără permis, Cosmin Puriș a fost condamnat, în august 2023, la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Pe complicele său, Bodea Dumitru Cornel, recidivist fiind, instanța l-a condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Apelul urmează să se judece în luna octombrie la Curtea de Apel Timișoara.

La Huedin, Cosmin Puriș este cercetat și judecat pentru mai multe infracțiuni. Procurorii și judecătorii din micul oraș de la poalele Vlădesei se mișcă mai greu, timp în care unele fapte bat deja la ușa prescripției.

Pentru mai multe știri despre Cosmin Puriș, click AICI.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata