Take a fresh look at your lifestyle.

Cum ne ferim de boala transmisă de virusul West Nile

0

Virusul West Nile este transmis de ţânţarul Culex, dar în România mai sunt încă două specii periculoase de ţânţari: Anofel, responsabil pentru răspândirea malariei, şi ţânţarul tigru – responsabil cu febra galbenă, febra denghe sau zika. Este alertă în țara noastră, după ce invazia ţânţarilor a adus Europa în pragul unei epidemii cu virusul West Nile.

Pentru ca infecţia să se răspândească la om este suficientă o singură înţepătură a unui ţânţar infectat. Virusul West Nile atacă meningele, adică învelişul creierului.

Boala atacă pe nevăzute, circa 80% dintre persoanele infectate neavând simptome. Nu există un vaccin împotriva infecţiei cu West Nile, medicii tratând simptomele bolii.

Potrivit specialiştilor, în cazul în care au suspiciuni de îmbolnăvire, oamenii trebuie să meargă imediat la medic.

„Atunci când apar simptome – febră, frisoane, dureri puternice de cap sau chiar vărsături, oamenii trebuie să se prezinte urgent la medic. Pot fi şi infecţii uşoare, cazuri în care anticorpii pot rămâne în organism ani de zile. Dar aceste persoane n-au nicio simptomatologie, nu există niciun risc. Trebuie să ne protejăm de ţânţari, care înţeapă, de obicei, seara. Apărarea cea mai bună este haine lungi sau soluţiile repelante, care au efect câteva ore. Trebuie să ne ferim de locurile unde proliferează ţânţarii – bălţi, lacuri, stufăriş“, a mai spus prof. dr. Emanoil Ceauşu, potrivit exquis.ro.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata