Take a fresh look at your lifestyle.

Deciziile unei judecătoare din județul Cluj sunt contestate tot mai des de procurori. O parte din avocați, foști colegi cu actualul magistrat, se plâng la rândul lor

0

Încă o decizie a președintelui Judecătoriei Huedin, Adina Roxana Ursu, este contestată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. În 19 martie, magistratul a lăsat în libertate doi bărbați și o femeie, care au fost prinși în flagrant în timp ce șantajau alte două persoane cunoscute. Suma totală este de 119.000 euro. Acum, judecătorii de la Tribunalul Cluj urmează să spună dacă cel de la Huedin s-a pripit din nou. La fel cum a fost în celebrul caz „Jean”.

UN JUDECĂTOR ATIPIC

Adina Roxana Ursu nu este contestată în unele decizii doar de procurori, ci și de către foștii ei colegi – avocați, care au înregistrat în sala de judecată scene halucinante, spun ei. Oamenii veniți acolo cu probleme simple erau certați, repeziți și dosarele se întindeau pe ani.

În oglindă, lucrurile par mult mai liniștite în penal. Așa se poate explica cum „Jean„, de exemplu, cercetat în atât de multe dosare cu violență, era cât pe ce să fie liber. Mai apoi, dacă ne întoarcem la acest caz de șantaj, dosarul era probat și prin „regina probelor”: flagrantul. Totuși, nu a contat acest element și autorii au fost plasați în control judiciar, în libertate cu alte cuvinte și cu câteva obligații de respectat.

Relația dintre persoanele implicate în acest dosar a fost una bună, de afaceri și prietenie, dar lucrurile s-au complicat și așa s-a ajuns șantaj.

CE SPUNE POLIȚIA

„La data de 18 martie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din județul Caras-Severin și o femeie de 47 de ani, din județul Timiș, cei doi fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În perioada 16 februarie a.c.- prezent, aceștia sunt bǎnuiți de faptul cǎ, invocând arestarea unei persoane în străinătate, ar fi exercitat presiuni asupra persoanelor vătămate, primind de la aceștia suma de aproximativ 119.000 euro.

Ca urmare a activităților informativ-operative desfășurate, la data de 18 martie a.c., în jurul orei 15.00, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Huedin și Direcției Operațiuni Speciale, bărbatul de 30 de ani și femeia de 47 de ani au fost depistați în flagrant pe raza comunei Gârbau, având asupra lor suma de 20.000 euro, pe care ar fi obținut-o anterior de la una dintre persoanele vătămăte”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

TRIBUNALUL CLUJ ARE ULTIMUL CUVÂNT

În acest caz al șantajului, magistrații Tribunalului Cluj au ultimul cuvânt. Ei pot menține măsura controlului judiciar, o pot revoca (elimina), pot dispune arestarea la domiciliu a inculpaților sau chiar arest preventiv într-un centru de reținere și arestare preventivă.

În 3 aprilie urmează ca Tribunalul Cluj să pronunțe o soluție în cazul șantajiștilor.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata